ARAD. A fost transportată cu o ambulanţă la spital după ce s-a intoxicat cu fum din cauza oalei pe care o lăsase pe aragazul aprins.
Luni și marți, în județul Arad, au avut loc două incendii din cauza coșurilor de fum necurățate.
Sunt consilier local în Consiliul Local Târnova, judeţul Arad, preşedinte al Filialei Arad a Uniunii Ucrainienilor şi mă exprim în numele majorităţii locuitorilor din localitatea Târnova.
ARAD. Un bărbat s-a intoxicat cu fum după ce camera în care locuia a fost cuprinsă de flăcări.
Despre efectele nocive ale fumatului pasiv putem citi zilnic in reviste, dar prea putine articole apar despre efectele fumatului pasiv asupra animalelor. O serie de cercetari au dovedit ca fumatul pasiv are efecte nocive si asupra patrupezilor.
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost însoţită miercuri de un invitat surpriză la un eveniment organizat la Casa Albă: un robot umanoid capabil să meargă singur şi să vorbească, informează AFP.
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează că, în vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentului „Târgul de Paște 2026”, vor fi instituite restricții de circulație și măsuri de eliberare a parcărilor în zona Pieței Catedralei.
Locuitorii din municipiul Arad și din împrejurimi se plâng că, de aproximativ două săptămâni, localitățile sunt învăluite de un miros de dejecții, care devine mai puternic seara, și cer autorităților să caute cauzele, în timp ce primarii cred că este vorba de folosirea îngrășămintelor naturale pe terenurile agricole.
Pro Volei Arad și Victoria Nădlac au obținut calificarea în penultimul act din Divizia Elită-Speranțe.
Parlamentul European a validat joi, la Bruxelles, o înăsprire netă a politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migrației și a aprobat propunerea de înființare a unor „centre de returnare” în afara UE, unde ar urma să fie trimiși cetățenii țărilor terțe aflați ilegal pe teritoriul Uniunii, transmite France Presse.
Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că „nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în privința Iranului, relatează Reuters.
Numărul de arme nucleare desfășurate și gata de utilizare a crescut semnificativ anul trecut, indică un raport publicat joi, care califică această situație drept o evoluție preocupantă într-un context de intensificare a conflictelor armate, relatează AFP.
Creșterea prețului petrolului în urma războiului din Iran majorează vânzările de vehicule electrice (EV) second-hand în Europa, conform platformelor auto online, un prim indiciu că prețurile carburanților îi îndepărtează pe consumatori de motoarele cu combustie, transmite Reuters.