Cel care a tăiat – fără a avea acest drept – arborii este un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Vârfurile. Cercetările polițiștilor au indicat faptul că cei 34 de arbori – specia fag și carpen – au fost tăiați în cursul lunii noiembrie. Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de material lemnos.
Local
Au fost abordate teme precum internaționalizarea universităților din România, mobilitatea academică, integrarea studenților internaționali, dezvoltarea cooperării interuniversitare și identificarea unor bune practici în domeniu.
Evenimente
Zeci de mașini din fostul bloc comunist vor fi expuse, sâmbătă, 9 mai, în Piața Avram Iancu.
Local
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, între cei doi minori nu ar fi fost raportate conflicte anterioare.
Local
„Pacienta a refuzat să fie internată și a semnat refuzul, în prezența aparținătorilor, solicitând să se deplaseze la Timișoara, deoarece sarcina a fost monitorizată acolo, la o clinică privată.”
Mapamond
Bilanțul exploziei înregistrate luni la o fabrică de artificii din centrul Chinei a urcat la 37 de morți, în timp ce o persoană rămâne dată dispărută, a anunțat vineri postul național chinez de televiziune CCTV, citat de dpa.
România
Potrivit unui sondaj realizat în cadrul proiectului „Barometrul Informat.ro – INSCOP Research”, majoritatea românilor ar susține unirea României cu Republica Moldova în cazul organizării unui referendum.
2
România
Una dintre ele a avut contracte şi în oraşul nostru. Altă firmă are şi în prezent 17 obiective în pază.