ARAD. Fiecare din cele două grupări implicate în contrabanda cu ţigări aveau de pază un poliţist.
NĂDLAC. Au furat de la angajatorul lor din Germania şi au încercat să intre în România cu bunurile sustrase.
SÂNTANA. Poliţiştii din Sântana au reuşit identificarea principalului suspect în cazul uni furt din locuinţă. Astfel, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în luna februarie, Marius B. de 19 ani, din Mişca împreună cu un adolescent în vârstă de 15 ani a furat dintr-o locuinţă din Sântana, bunuri în valoare de 1.840 de lei.
ARAD. Campania Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor Miniş (APAM), care ar fi trebuit să ducă la adopţia mai multor animale deţinute de asociaţie, s-a soldat cu un eveniment nefericit. O cutie în care erau adunaţi bani pentru animalele fără stăpân a fost furată. Cutia se afla în interiorul locaţiei în care s-a desfăşurat acţiunea cu pricina, şi a dispărut fără urmă.
PECICA. Poliţiştii cercetează patru persoane care au fost prinse în ultimele zile furând porumb de pe terenurile cultivale ale unor localnici din Ineu şi Pecica.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.