ARAD - A furat două parfumuri şi două cutii
de vopsea de păr, însă când să
iasă din magazin bunurile sustrase au căzut pe
jos, în faţa agenţilor de pază.
Arad - Poliţiştii secţiei 2 au prins sâmbătă noaptea, în flagrant, un bărbat care a intrat prin efracţie într-un garaj din Bârzava. Florin D. de 38 de ani, din Cluj, a pătruns în garaj de unde a furat diferite bunuri în valoare de 1.000 de lei.
Ineu - Viitorul sediu al Poliţiei din Ineu a fost călcat de hoţi. Aceştia au furat tot ce le-a căzut în mână, de la uşi PVC cu geamuri termopan la ţevi de cupru pentru instalaţii termice.
Arad - Tot mai multe persoane s-au prezentat în ultima perioadă la sediul Poliţiei Muncipiului Arad, reclamând furtul telefonului mobil în zona UTA-Piaţa Gării.
DEVA - Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Deva este cercetat de oamenii legii după ce a furat, în luna februarie a acestui an, un laptop dintr-un bar din oraş.
Local
Pe parcursul a aproape trei ore liberalii arădeni au dezbătut nevoia implicării în viața politică și direcția pe care ar trebui să o urmeze PNL.
Local
Proiectul „Dotarea Laboratorului de Microbiologie Medicală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” a fost accesat de Consiliul Județean Arad și cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Sănătate.
Ştiri sportive
Primarul comunei Apold, fostul fotbalist Gabi Mureșan, a murit, în noaptea de miercuri spre joi, 9 iulie, în urma unui stop cardio-respirator.
România
Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, alocarea sumei de 20.028.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară, în vederea finanțării unor centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap și cămine pentru persoane vârstnice.
ARADON Sport local
SKOPJE. Aventura europeană a lui Vlad Petrean la Campionatul European de Lupte Under 20 din Macedonia de Nord a luat sfârşit.
Evenimente
Pe 11 iulie, între orele 17 și 21, în cadrul Open Boulevard, pe spațiul verde din dreptul străzii 1 Decembrie 1918, Adăpostul Public va organiza un mic târg de adopție canină.
UT Arad
Impresarul „joacă” pe piața africană, unde jucătorii au „calități fizice și tehnice remarcabile”.
Mapamond
LONDRA. "Familia şi echipa lui Bonnie sunt profund îndurerate să anunţe că Bonnie a decedat în mod neaşteptat, noaptea trecută, într-un spital din Portugalia, ca urmare a bolii pentru care primea tratament", se arată într-o declaraţie publicată joi pe site-ul cântăreţei.