O femeie din Vaslui a furat din casa unei arădence bijuterii a căror valoare ajung la 4.000 de lei.
Trei vâlceni au fost reținuți după ce au furat doi litri de țuică sub amenințarea pistolului.
ARAD. Polițiștii arădeni au reușit să identifice patru persoane, principalii suspecți în cazul a două furturi din locuințe petrecute pe raza județului Arad.
ARAD. În perioada mai-iulie 2013, Poliţia Română desfăşoară campania “Nu-ţi scăpa casa din ochi!”, având ca scop informarea populaţiei asupra modului de prevenire a furturilor din locuinţe. Campania a fost lansată joi şi la Arad, unde poliţistii au vizitat mai multe asociaţii de locatari din cartierul Micălaca.
BÂRZAVA. Administratorul unei societăţi cu profil de exploatare şi transport de material lemnos s-a ales cu o amendă de 3.000 de lei după ce, în urma unei acţiuni, oamenii legii au descoperit că acesta a expediat ilegal material lemnos. Mai exact, în urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că bărbatul a expediat 5 metri cubi lemn de foc specia salcâm fără documente de provenienţă.
Local
Toată linia de aprovizionare a traficanților de țigări din zona Fortuna, din cartierul Aurel Vlaicu, a fost „lovită” de polițiștii arădeni și jandarmii timișeni, luni dimineață.
Local
Directorul Companiei de Apă Arad vorbește despre lucrări, investiții și calitatea apei din județul nostru.
România
Rezultatele extragerilor din data de 15-02-2026 sunt următoarele:
UT Arad
Adrian Mihalcea este, din nou, cu gândul la primele șase locuri, după izbânda de azi.
Local
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști, fiind depistați în timp ce conduceau băuți, dar și fără permis.
Local
ARAD. Polițiștii arădeni anunță că un bărbat de 50 de ani a fost prins, în municipiu, în timp ce transporta 5.000 de pachete de țigări de contrabandă.
UT Arad
Jucătorul care a marcat golul de trei puncte cu FC Botoșani a dezvăluit că FC Noah nu a vrut să-l lase să joace.
1
Local
ARAD. Duminică, în jurul orei 12:00, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Alexandru Odobescu din municipiu.