ARAD. Partea de nord-est a județului Arad s-a aflat, sâmbătă seara, de la ora 20.20 până la 21.20, sub atenționare de cod galben de descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici și medii.
Arad. UTA va sta la acest final de săptămână, deoarece ar trebui să întâlnească „decedata” Universitatea Craiova. Nici echipa lui Marțian nu-i departe de această „stare”, având atâtea și atâtea datorii.
Marți seară am primit de la un cititor din cartierul Aradul Nou imagini cu furtuna devastatoare care s-a abătut asupra locuitorilor cartierului. Nu a fost doar o simplă vijelie ci și căderi de grindină care i-a blocat pe oameni pentru câteva minute în case, garaje sau în alte locuri unde au fost surprinși de furtună.
ARAD. Cinci garaje şi trei autoturisme aflate în interiorul acestora au fost avariate după ce un zid s-a prăbuşit peste ele în timpul furtunii violente de azi dimineață. De asemenea, o casă a luat foc după ce a fost lovită de un fulger.
ARAD. Judeţul Arad intră din nou sub cod galben. Dacă duminică avertizarea celor de la Administraţia Naţională de Meteorologie a vizat doar o parte a judeţului, de această dată toate localităţiile vor fi afectate de furtuni. Codul galben va intra în vigoare astăzi, 10 iunie, la ora 16,00, urmând să fie ridicat mâine dimineaţă, 11 iunie, la ora 09.
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
1
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.