SOCODOR. Din 2019, Socodorul a devenit gazda întrecerilor de navomodele în zona de agrement și navomodelism grație proiectului propus și realizat de Primăria Socodor, o bază de agrement pe o suprafață de peste 9.000 mp., care s-a bucurat de o finanțare de aproape 100.000 de euro, din care valoarea nerambursabilă a proiectului depus prin intermediul GAL Microregiunea Văilor Crişurilor Alb şi Negru (GAL MVC).a fost de 50.000 de euro.
Mapamond
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a susţinut joi că nu l-a atras pe preşedintele american, Donald Trump, în actualul război împotriva Iranului, transmite agenţia EFE.
România
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, joi seară, că bugetul cu care Guvernul vine în faţa Parlamentului este unul ce reflectă posibilităţile adevărate ale ţării, punctând că cea mai gravă greşeală ar fi revenirea „la obiceiurile risipitoare ale trecutului” şi sacrificarea viitorului.
Local
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
România
Comisiile reunite de buget-finanţe au aprobat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat
Comisiile reunite de buget-finanţe ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, joi, proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, cu 40 de voturi pentru şi 11 împotrivă.
România
Guvernul a aprobat, joi, o ordonanță de urgență prin care sunt actualizate regulile de protecție a consumatorilor în domeniul serviciilor financiare, ținând cont de digitalizare și comerțul online.
România
Proiectul Legii bugetului de stat pe 2026 a fost aprobat joi în comisiile reunite de buget - finanțe din Parlament, cu 38 de voturi „pentru” și 13 „împotrivă”.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 19-03-2026 sunt următoarele: