ARAD. Loteria redistribuirilor se pare că ar putea să îl aducă în Parlament pe Gheorghe Seculici. Preşedintele PDL Arad a intrat în lupta pentru un post de deputat cu Florin Galiş şi Ion Şcheau.
ARAD. Un grup de inițiativă, multe idei și un proiect de hotărâre pentru CLM. Un proiect care prevede dotarea cu rasteluri a mai multor obiective din municipiu, care a fost „adoptat” de către consilierul liberal Florin Galiș și care ar trebui să ajungă pe masa consiliului local Arad.
ARAD. Consilierul municipal Florin Galiş, preşedinte al organizaţiei municipale PNL, critică proiectul de scumpire a apei, iniţiat de către primarul Gheorghe Falcă, la cererea Companiei de Apă.
ARAD. Uniunea Social Liberală Arad este tot mai aproape de a da o listă finală a candidaţilor săi pentru posturile de deputaţi şi senatori. Unul dintre colegiile care a mai rămas de discutat este Colegiul deputaţial nr. 3, cel ce cuprinde cartierele Sânicolaul Mic, Aradul Nou, Alfa şi o parte din centru.
ARAD. USL Arad, mai exact PNL, a decis cine va fi candidatul pe colegiul deputaţial 3 din municipiu: Florin Galiş.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).