ARAD. Casa de Modă Ellis a sărbătorit minunata vârstă de 20 de ani, de când se află pe piaţa de modă din România şi nu numai. Cu sprijinnul Primăriei Arad, în mallul Galleria a avut loc o expoziţie aniversară organizată cu ocazia celor 20 de ani de modă arădeană.
ARAD. Pugiliştii de la Motorul Silva Lazăr au obţinut doar remiză cu maghiarii de la Debrecen.
ARAD. Municipiul a fost prima locaţie din România aleasă de Go Sport pentru deschiderea unui magazin. Urmează, în primăvară, Bucureştiul.
ARAD. „Societate vie. Proiect România 2020” va avea lansarea la mijlocul acesti luni.
ARAD. De când s-a auzit pentru prima dată de intenţia de a deschide Galleria Arad, la scurt timp după ce fusese inaugurat Atrium, multă lume s-a întrebat dacă nu cumva două mall-uri înseamnă prea mult pentru Arad.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
Local
Două autobuze electrice vor fi achiziționate în cadrul unui proiect european.
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.
România
Deputatul PNL Ionuţ Stroe a anunţat, miercuri, că a depus la Parlament un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale prin care se introduc interdicţii explicite privind utilizarea subvenţiilor acordate de la bugetul de stat partidelor politice pentru activităţi, pentru servicii, pentru mesaje sau materiale care pot afecta direct sau indirect imaginea sau interesele ţării, precum şi ordinea constituţională.
Mapamond
Eurodeputații au votat trei acte legislative pentru a pune la dispoziția Ucrainei un împrumut UE în valoare de 90 de miliarde de euro, pe care Ucraina îl va rambursa după ce primește despăgubiri de război din partea Rusiei.
1