A început baschetul la Arad şi l-a sfârşit tot aici. Între timp a mai bifat bornele: Miskolc - Islas Canarias - Târgovişte - Sf. Gheorghe. Deunăzi, Monica Brosovszky, jucătoare emblematică pentru baschetul românesc, cu 6 titluri naţionale (4 cu Univ Goldiş ICIM Arad), 6 Cupe şi 270 selecţii sub tricolor, a pus punct.
Primarul Gheorghe Feieş spune că nu ştie dacă va mai înscrie echipa în liga a III-a. Naţional ar putea reporni din judeţ.
După un retur foarte bun (elevii lui Mihai Roşca nu au primit niciun gol pe teren propriu), în sezonul recent încheiat, Crişul Chişineu Criş se pregăteşte de noul sezon, unul pe care l-ar vrea de referinţă în istoria clubului.
Ca la fiecare inceput de an, cu totii pornim cu speranta, vise si optimism. Ne propunem tinte si idealuri iar in aceasta perioada a anului suntem mai motivati ca niciodata.
Vernisajul și lansarea albumului de pictură-poezie semnat de artistul plastic Dan Merișca și poetul Romeo Hăjdățan.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.