BIRCHIŞ. Stadiul lucrărilor de investiţii pentru „Sediu de Gardă de Intervenţie la Birchiş, judeţul Arad” pentru Inpectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad s-a regăsit în raportul de activitate al Consiliului Judeţean pe anul trecut. Potrivit datelor din raport, „s-a finalizat proiectarea, s-au achiziţionat lucrările de execuţie şi serviciile de diriginţie de şantier, lucrarea fiind în curs de execuţie, realizată în procent de 55% la finele anului 2009”.
Mapamond
Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat joi că a decis să majoreze cu 25 de puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative, pentru a asigura stabilizarea inflației la nivelul țintei sale de 2% pe termen mediu, se arată într-un comunicat al instituției cu sediul la Frankfurt.
Ştiri sportive
Portarul echipei naționale de fotbal a României la EURO 2024, Florin Niță, a anunțat, joi, că se retrage din activitate, informează site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.
România
Banca Națională a României (BNR) consideră că decizia Consiliului Concurenței privind activitatea unor bănci pe piața monetară necesită clarificări suplimentare pentru a evita apariția unor confuzii, așteptări nerealiste sau acuzații nefondate care ar putea afecta stabilitatea financiară.