Protestatarii împotriva gazelor de şist din zona Curtici vin cu acuze noi împotriva Panfora. În tot acest timp, răspunsul companiei e acelaşi ca de fiecare dată.
ARAD. Câteva zeci de locuitori din zona Curticiului au participat la un protest puţin mai inedit. S-au urcat în zeci de maşini şi au demarat un protest, trecând prin mai multe localităţi ale judeţului, respectiv Macea, Curtici şi Dorobanţi. Mitingul a vizat gazele de şist şi intenţia unor companii petroliere de a exploata astfel de gaze în perimetrul EX 6 Curtici.
Aradul riscă să rămână fără căldură, sindicaliştii de la CET Arad anunţând ca iminent riscul de încetare a activităţii de la 1 ianuarie.
Cei de la Panfora susţin, încă o dată, că nu se caută gaze de şist în zona Curtici, ci doar ţiţei şi gaze convenţionale.
În Curtici au apărut afişe prin care locuitorii spun că sunt ameninţaţi de către cei de la Prospecţiuni SA.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
2
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
3