ARAD. 15 Ianuarie 2015 va rămâne pentru mult timp în amintirea elevilor Şcolii Gimnaziale Nr.5 Arad, nu doar datorită versurilor eminesciene prin care a fost omagiat poetul nepereche, Luceafărul poeziei româneşti, cât mai ales pentru că poeme alese, mai puţin cunoscute elevilor, au fost recitate cu înaltă dăruire de actriţa Mariana Buruiană.
Ei și-au demonstrat abilitățile de mânuire a pistolului în cadrul unui concurs organizat de FRTS.
ARAD. Sub genericul ,,Lasă joaca pe calculator! Țintește de 10 și la școală și la sport”, timp de două zile la Școala Gimnazială Nr. 5 Arad a avut loc o activitate menită să asigure diversificarea și dezvoltarea activităților de educație fizică și sport.
Patru clase de la Şcoala Gimnazială Nr.5 se vor muta într-o aripă a Liceului Tehnologic „Iuliu Maniu”.
Personajele din povești, poeziile și cântecele și-au dat întâlnire, zilele trecute, în sala festivă a Școlii Gimnaziale nr 5 Arad.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.