Studenţii care dorescă să lucreze în Germania pe perioada vacanţei de vară trebuie să ştie că în perioada 06 ianuarie - 20 ianuarie 2010, Agenţia Municipală pentru Ocuparea Foerţei de Muncă Bucureşti organizează o selecţie.
ARAD - Apropierea sărbătorilor de iarnă au
făcut ca traficul ilegal cu carne să se
intensifice.
ARAD - Prefectul judeţului Arad, Călin Bibarţ, a anunţat, luni, că în municipiu au fost confirmat trei cazuri de grip porcină.
Giessen - O delegaţie a UVVG a participat la conferinţa de toamnă a EUA, desfăşurată la Giessen (Germania).
Germanii vor aduce doua motoare noi care vor echipa A3 si
A4. Impreuna cu S5-ul cu care vor face senzatie la Salonul
Auto de la Frankfut, nemtii vor prezenta inca doua noi
modele: Audi A3, 1,2 L TFSI si A4, 3,0 TDI, Euro 6.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.