UEFA a recunoscut o eroare de arbitraj după un henţ nesancţionat comis de fundaşul spaniol Marc Cucurella în timpul meciului Germania - Spania din sferturile de finală ale EURO 2024, a aflat luni AFP de la o sursă apropiată de forul fotbalistic european, confirmând o informaţie publicată de site-ul spaniol Relevo.
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat vineri că fiecare ţară care furnizează arme cu rază lungă de acţiune Ucrainei este liberă să decidă modul în care le va utiliza Kievul, minimalizând în acelaşi timp ameninţările Rusiei că acestea ar putea fi utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul rus, potrivit EFE.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania că vor fi extinse controalele temporare la toate frontierele terestre ale republicii federale, pentru a proteja securitatea internă şi a reduce migraţia ilegală, începând cu 16 septembrie.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, va fi înhumat la Mănăstirea Neamț. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus în Catedrala Veche din Arad.
Local
Organizatorii Festivalului Berii Arad au declarat că au câștigat „pariul cu aeroportul”, vânzările abonamentelor fiind în creștere față e anul trecut.
România
PSD vrea puterea, controlul și accesul la resurse, dar fără responsabilitatea guvernării, iar PNL nu acceptă lecții despre responsabilitate de la cei care au aruncat România în criză, susțin reprezentanții Partidului Național Liberal într-un comunicat de presă.
România
Social democratul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, afirmă că PSD are un comportament responsabil în actuala criză politică, la fel ca în 2021 când a venit la guvernare în urma certurilor dintre PNL și USR, spre deosebire de cele două formațiuni, care au păstrarea puterii ca „unică miză cinică”.