ARAD - Garda Finaniciară Arad s-a ales cu câteva sute de kilograme de detergenţi, cu zeci de săpunuri, şampoane, dar şi ciocolate. Marfa a intrat în depozitul GFA după ce a fost confiscată de la un transportator.
ARAD - O companie deţinută de un cetăţeană iordanian, dată în consemn, a încercat să introducă în ţară câteva tone de banane.
ARAD - Garda Financiară Arad a depistat un caz de evaziune fiscală la un agent economic din Păuliş.
NĂDLAC - Zeci de tone de ustori şi sute de bucăţi de pomi fructiferi şi plante ornamentale au ajuns în „grădina” Gărzii Financiare Arad, după două acţiuni de control derulate la punctul de trecere a frontierei Nădlac.
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției.