Invitatul elevilor de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” este actorul și revoluționarul arădean Valentin Voicilă.
La Colegiul Național „E.G. Birta” a avut loc, sâmbătă, faza județeană a Olimpiadei de Geografie
O sărbătoare a darurilor, o sărbătoare în care bucuria de a primi este egalată doar de cea de a dărui. Bucurii pe care le-au trăit elevii de la Colegiul Naţional „Vasile Goldiș”și cei de la Colegiul Național „Ghiba Birta” care au fost la Liceul Special „Sfânta Maria”.
Alături de doamna director Marina Podea, care ne-a vegheat formarea intelectuală şi morală, promoţia 1963 a Şcolii Medii Nr.2 Arad, actualul Colegiu Naţional „Elena Ghiba Birta”, a trăit clipe înalte, semicentenarul absolvirii liceului.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1