ARAD. Deputatul PNL Glad Varga anunţă faptul că, anul acesta, programul „Rabla pentru electrocasnice” va avea un buget de 50 de milioane de lei. Românii se vor putea înscrie în program începând de vinerea viitoare și vor putea solicita vouchere în trei etape, în 24 iunie, 1 iulie, respectiv 8 iulie.
ARAD. Deputatul liberal arădean Glad Varga anunţă că Ministerul Mediului a lansat un program prin care unităţile administrativ-teritoriale îşi vor putea moderniza sistemele de iluminat public cu finanţare de până la 100 la sută din cheltuielile eligibile. Totul, în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public – 2022.
ARAD. Deputatul PNL Glad Varga, cel care ocupă şi funcţia de vicepreședinte al Comisiei pentru antreprenoriat și turism, susține că vor fi acordate 3,5 miliarde lei din fonduri externe nerambursabile pentru compensarea creşterii preţurilor la materialele de construcţii, în urma aprobării în şedinţa de Guvern de ieri (n.r. luni) a ordonanţei privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Local
Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective.
1
Local
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.
Local
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei.
1
România
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.
România
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial.