ARAD. Diferenţă de clasă între ICIM Univ Goldiş şi Slovanka MB. Urmează, mîine, ora 18,30, CSU Oradea.
Personalitatea distinsului cărturar şi om politic, Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii noastre, este preţuită pentru aportul său deosebit la realizarea statului naţional unitar.
ARAD. Baschetbalistele pregătite de Dan Moraru îşi pot asigura, matematic, locul I în grupa CEWL.
ARAD. În data de 25 noiembrie 2011 se împlinesc 149 de ani de la naşterea lui Vasile Goldiş. Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” organizează astăzi, 25 noiembrie , ora 12,45 la o ceremonie de depunere de flori la monumentul marelui patriot Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii.
ARAD. UVVG a organizat Simpozionul Naţional „ASTRA – 150 de ani (1861 - 2011)”.
Local
Parlamentul European face un pas decisiv pentru mobilitatea militară europeană.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a trecut la cele veșnice la vârsta de 54 de ani, după o lungă și grea suferință, în ziua de vineri, 26 iunie 2026.
Local
Director al Serviciului de Ambulanță Județean Arad în anii 1990-începutul anilor 2000, dr. Vladimir Câmpeanu a condus instituția timp de 17 ani.
Local
O persoană a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina, pe strada Eugen Popa din municipiul Arad.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
Local
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.