ARAD - Universitatea de Vest „Vasile
Goldiş”, prin Centrul de testare
lingvistică, în colaborare cu Fundaţia
„Study Iinternational” a organizat cursuri de
vară pentru elevi şi studenţi la University
College London, la care au participat 15 elevi din Arad
şi studenţi ai UVVG, împreună cu
asist. univ. drd. Laura Precup Stiegelbauer.
Detalii
ARAD - Cele două universităţi arădene
în topul efectuat de revista Capital
împreună cu o companie germană.
ARAD - O delegaţie a Universităţii de Vest
„Vasile Goldiş” a participat, ieri,
alături de primăria Arad şi Uniunea
„Vatra Românească” la
manifestările comemorative dedicate marelui erou
naţional Avram Iancu, care s-au desfăşurat
la monumental eroului din faţa Palatului
Justiţiei.
Imagini 
MACEA - Şcoala de vară „Informatica la
Castel”, organizată de Facultatea de
Informatică a UVVG şi-a
„închis” porţile.
ARAD - Comisia de Apel a FRF a judecat, vineri, memoriul
depus de CSU Vasile Goldiş, în care clubul
arădean contestă retrogradarea în Liga III
la „masa verde”.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.