aradon.ro Web analytics

Arad. Primele rezultate de la București, de la concursul organizat la Ministerul Educației, pentru ocuparea funcției de inspector școlar general, îl dau ca posibil câștigător pe Marius Gondor.
ARAD.Fost inspector şcolar general, înainte de a deveni deputat pe listele PDL, Marius Gondor a declarat că se va prezenta la concursul organizat de către Ministrul Educaţiei. Chiar dacă este membru marcant al noului PNL, el spune că „speră din tot sufletul” că Guvernul s-a gândit să demareze depolitizarea învăţământului, oferind şanse celor mai bine pregătiţi, nicidecum că, simţindu-se „pe topogănel”, vrea să-şi fixeze oamenii în sistem, până la nivelul directorilor.

Local

6 Octombrie, comemorare Revoluției de la 1848 sub semnul războiului din Ucraina 
„Să păstrăm pacea și libertatea!” Acesta a fost îndemnul vicepremierului Kelemen Hunor, președintele UDMR, la comemorarea Revoluției de la 1848 din Parcul Reconcilierii. 

Local

Fac expertiză tehnică pe podul de la Săvârşin
La aproape două luni de când traficul a fost restricţionat, Consiliul Judeţean a comandat expertizarea podului de la Săvârşin.

Local

Incendiu la o casă din Seleuș din cauza unui scurtcircuit electric
Pompierii Detașamentului Ineu au fost solicitați să intervină în această noapte, în jurul orei 00:30, pentru stingerea unui incendiu produs la un imobil din localitatea Seleuș. Focul a izbucnit la panoul electric al casei. În urma incendiului a ars panoul electric - iar pereții locuinței au fost degradați de fum.

Local

Unde lucrează și cât câștigă soțiile mai marilor Aradului
O soție a câștigat chiar mai mult decât soțul - ales local, alte soţii de aleşi îşi permit să stea acasă, în timp ce cele care lucrează în mediul privat aduc mult mai puţini bani acasă decât membrii familiei angajaţi/plătiţi de stat.

Local

Doi arădeni au încercat să introducă droguri în Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad
Cei doi au încercat să introducă droguri de mare risc și substanțe psihoactive în Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad. Unul dintre ei a fost arestat preventiv, în timp ce împotriva celuilalt a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar.

România

Răspunsul ANPC pentru Blue Air: au păcălit cu bună ştiinţă câteva sute de mii de pasageri
Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor susţine că reprezentanţii Blue Air aruncă petarde cu fum pentru a distrage atenţia după ce au păcălit câteva sute de mii de pasageri. Replica apare după ce şeful ANPC a fost acuzat de companie că a făcut declaraţii false.

Mapamond

Franţa a demarat programul de austeritate: fără apă caldă în instituţiile publice şi mai multă muncă de la distanţă
Guvernul intenţionează, de asemenea, să încurajeze companiile şi persoanele fizice să reducă consumul de energie. 2

România

Hoţii au prădat o maşină de poliţie parcată în faţa Inspectoratului la Sibiu
Poliţiştii sibieni fac cercetări pentru a identifica o persoană care a furat din maşina Poliţiei, parcată în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu. Din interior au dispărut un suport de telefon mobil, o vestă, telecomanda rampei de acces şi două lanterne.

ARADON opinii

SFATURILE LUI RELI. Bucurați-vă de culorile toamnei
Anotimpul meu preferat: toamna! Trăiesc cu toată simțirea culorile și melancoliile ei. Mă simt bine pe vremea asta răcoroasă ce are din când în când câteva raze de soare drept decor.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.