aradon.ro Web analytics


ARAD. La sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad a avut loc ședința Comitetului Interinstituțional pentru supravegherea și controlul oficial al alimentelor și hranei pentru animale, întrunită în scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare la elevi și copii de grădiniță.
Peste 100 de copii din patru şcoli şi două grădiniţe au participat la activităţile propuse de Pony Club în cadrul proiectului „Dezvoltarea personalităţii copiilor”, finanţat de Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean în parteneriat cu Primaria Municipiului Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.
ARAD. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului ne construieşte creşe şi grădiniţe. În cadrul unui program naţional de construcţie a unităţilor amintite, Aradul va beneficia de trei unităţi cu o grupă de copii, trei pentru a primi două grupe de copii şi alte cinci grădiniţe cu trei grupe. Astfel, în municipiul Arad se vor construi trei grădiniţe cu o grupă, una cu două grupe şi două cu trei grupe. La Pecica, Sântana şi Pâncota se va construi câte o grădinită cu trei grupe, iar la Nădlac şi Ineu câte o unitate cu două grupe de copii.

UT Arad

Misteriosul domn Mihalcea, demisia și reacția lui Meszar
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar. 1

UT Arad

Petrolul a dat lovitura la Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.

Local

Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

România

Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

România

Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

Mapamond

Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

Local

POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 2

Local

POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

România

MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.