Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Arad, instituţie care a emis avizul de mediu pentru cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, atacat apoi în instanţă de un ONG din Satu Mare, precizează că în ariile protejate, precum situl Natura 2000, se poate construi în anumite condiţii, iar în cazul proiectului de la Pilu - Grăniceri s-au parcurs toate etapele legale.
Proiectul de construire a celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, pe teritoriile administrative ale comunelor arădene Pilu şi Grăniceri, estimat la 800 de milioane de euro, este blocat de procese în instanţă intentate de o asociaţie neguvernamentală de protecţie a mediului, care susţine că specii de păsări ar fi afectate de construcţiile anunţate.
ARADON Sport local
După 31 de ani de carieră, multiplă medaliată europeană şi mondială de tenis de masă se retrage din activitate.
Local
Pe 15 decembrie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad marchează două decenii de activitate dedicată siguranței cetățenilor.
Evenimente
MACEA. Pentru a le oferi un strop din magia zilelor de sărbătoare chiar la ei în comună, Ciprian Otlăcan, primarul din Macea, a avut iniţiativa de a organiza prima ediţie a Târgului de Crăciun în localitatea renumită pentru Grădina Botanică şi Castelul Cernovici.
ARADON opinii
Aș vrea să scriu, după nebunia pe care am trăit-o în ultimele două săptămâni, cu o notă de optimism, fie el și timid, dat fiind deznodământul recent. L-am căutat pe optimism peste tot, în toate știrile post anulare a alegerilor, în toate postările, în toate investigațiile jurnaliștilor, pe care am apucat să le citesc. Nu l-am găsit. Dar am (re)găsit teama. Iar teama ce m-a stăpânit, pe mine și pe mulți alții din jurul meu, s-a transformat în groază.
1
Evenimente
Timp de trei zile Primăria Orașului Nădlac și Consiliul Local Nădlac organizează mai multe evenimente în cadrul Târgului de Crăciun.
Local
ARAD. Președintele PNL Municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, consideră că majoritatea politică pentru susținerea administrației locale trebuie să fie de dreapta.