Cei doi tineri care au omorât un bărbat în vârstă de 67 de ani în locuinţa sa de pe strada Mărului au fost arestaţi preventiv.
Trei dintre membrii grupării lui Fozi, care au furat biciclete dintr-un depozit din Belgia şi au vrut să le vândă în România, dar au fost interceptaţi de procurorii DIICOT, au vrut să scape de arestul preventiv în care au fost plasaţi de judecătorii Tribunalului Arad.
ARAD. Tribunalul Arad a decis sâmbătă, la propunerea procurorilor DIICOT - Biroul Teritorial Arad, arestarea preventivă a grupării conduse de „Fozi” (Fazekas Stefan) - cea care a furat biciclete în valoare de peste 620.000 de euro din Belgia.
SÂNTANA. O femeie în vârstă de 43 de ani, din Sântana a ajuns după gratii.
Atât deţinuţi, cât şi angajaţi ai Penitenciarului Arad au comis ilegalităţi pe parcursul anului trecut.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată