Un element de muniţie neexplodat şi o grenadă au fost descoperite astăzi în cartierul Micălaca.
ŞAGU. Câţiva muncitori care executau lucrări pentru introducerea apei la Şagu au găsit o grenadă.
ARAD.O grenadă defensivă din cel de-al Doilea Război Mondial a fost descoperită pe Câmpul Liniștii.
ARAD. O grenadă defensivă provenită din Cel de-al Doilea Război Mondial a fost găsită într-un tomberon de pe strada Predeal din cartierul Aurel Vlaicu.
ARAD. După ce în urmă cu două zile echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad s-a deplasat pe strada Câmpul Liniştii unde s-a descoperit o grenadă, ieri, pompierii au fost chemați să ridice o a doua grenadă găsită pe aceeași stradă.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că a convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor acord politic legate de țintele macroeconomice, PNRR, OCDE și SAFE.
România
Execuția bugetului general consolidat la 31 mai 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 35,94 miliarde lei, respectiv 1,75% din PIB, comparativ cu deficitul de 64,23 miliarde lei (3,35% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025, informează Ministerul Finanțelor.
2
România
Propunerile legate de reduceri de taxe sau de creşteri de cheltuieli pe care le vedem zilele acestea în discuţiile legate de formarea Guvernului sunt un semnal extrem de negativ, iar cea mai mare greşeală în momentul de faţă ar fi să facem paşi înapoi în materie de consolidare fiscală, adică să ne gândim la relaxări fiscale, a transmis, joi, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
România
Rezultatele extragerilor din data de 25-06-2026 sunt următoarele:
România
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, „decât dacă vor să se sinucidă politic„ și să îi lase „fără speranță și fără reprezentare politică” pe toți românii care cred în „democrație, drepturi și libertăți, integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană”.
1
România
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
3
Local
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.