aradon.ro Web analytics


Local

Un turc și doi arădeni, reținuți după ce au vândut 3 kilograme de canabis 
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a 3 bărbați (unul dintre aceștia cetățean turc), de 27, 35 și 38 de ani, cercetați pentru trafic de droguri de risc.

Local

Șeful AJVPS Arad, vizat de cercetări după ce polițiștii au găsit în mașina în care se afla carne de vânat
Directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Arad, Nicu Deme, este vizat de o anchetă după ce polițiștii au găsit într-o mașină în care se afla, oprită în trafic, carne provenită de la doi mistreți care ar fi fost vânați. 1

Local

FOTO| Protest la Vama de Interior Arad
Mai mulți angajați membri ai Sindicatului Meridian au ieșit în curtea Vămii de Interior, într-o acțiune de protest.

Local

Greva pune lacătul pe Finanțe! Joi nu se lucrează; angajații din toată țara sunt în protest
Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor a anunțat că toți membrii de sindicat din țară nu vor veni la muncă.

Local

POLITIC. Adrian Wiener: „PSD și AUR resping transparența în numirea judecătorilor CCR”

România

Comisia Europeană a rambursat României peste 1,1 miliarde de euro pentru investiții în agricultură și dezvoltare rurală
Comisia Europeană (CE) a rambursat României peste 1,1 miliarde de euro pentru investițiile realizate în sectorul agroindustrial și pentru dezvoltarea comunităților rurale, precum și pentru plățile compensatorii acordate fermierilor pentru pierderile de venit, informează Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Local

Prins de jandarmi cu un telefon furat
Un bărbat a anunțat jandarmii care patrulau prin Parcul Eminescu despre faptul că i-a fost furat telefonul. Mobilul a fost găsit repede, la un bărbat care le-a spus că a cumpărat telefonul din piață.

Local

Tâlhar condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare
Un bărbat din Pâncota a fost condamnat pentru o tâlhărie petrecută în luna ianuarie, în sala de așteptare a gării din Arad.

Local

Un nou amplasament pentru vânzarea pepenilor, în municipiu
Activitatea de comercializare a pepenilor se va desfășura în perioada 22 iunie – 30 septembrie 2026, în 25 de puncte situate în cartiere.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.