MONEASA. Județul Arad a găzduit, în perioada 26–28 octombrie 2026, un eveniment educațional și sportiv de amploare internațională. Cea de-a III-a ediție a Conferinței Internaționale „Metode actuale de predare și pregătire în educație fizică și antrenament sportiv”, desfășurată la Hotel Parc Moneasa, a reunit peste 140 de participanți din șapte țări și 25 de județe ale României, confirmând importanța și prestigiul unui proiect care crește de la an la an. Timp de trei zile, stațiunea Moneasa a devenit locul de întâlnire al profesorilor universitari, inspectorilor școlari, cercetătorilor, cadrelor didactice, antrenorilor și specialiștilor din domeniul educației fizice și sportului, într-un eveniment dedicat performanței, inovației, schimbului de experiență și dezvoltării profesionale.
Conferința a fost organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad și Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul unor parteneri importanți: Consiliul Județean Arad, Institutul Național de Cercetare pentru Sport, Palatul Copiilor Arad, CSŞ Gloria Arad, Liceul cu Program Sportiv Arad, Asociația Județeană de Fotbal Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Primăria Moneasa, Asociația Academică Româno-Daneză DK, Global Bilingual Academy din Kuweit.
Personalităţi ale educaţiei şi sportului
Calitatea invitaților și diversitatea prezentărilor au reprezentat puncte forte ale acestei ediții. Prezenţa doamnei prof. dr. Elena Nely Avram, reprezentanta Ministerului Educației și Cercetării – Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, a evidențiat importanța educației fizice și sportului în sistemul educațional românesc.
Printre personalitățile prezente la conferinţă s-au numărat: Prof. univ. dr. habil. Rareș Stănescu – Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, vicepreședinte al Consiliului Internațional pentru Știința Sportului și Educație Fizică; Prof. dr. Laurențiu Oprea – Inspector școlar pentru educație fizică și sport București; Dr. Octavian Amzulescu – Institutul Național de Cercetare pentru Sport București, președinte al Federației Române de Karate; Prof. Duță Gini Andrei – Maestru Emerit al Sportului, Școala Gimnazială Nr. 197 București; Prof. Dorin Stoican – Directorul Școlii Gimnaziale Nr. 162 București; Prof. Luminița Mihaela Vîrlan – Inspector școlar pentru educație fizică și sport Vaslui; Prof. Vica Mincă – Inspector școlar pentru educație fizică și sport Vrancea.
Dimensiunea internațională a conferinței a fost evidențiată prin participarea invitaților din şapte ţări, dintre care amintim: PhD Robert Trybulski, de la Wojciech Korfanty Upper Silesian Academy din Polonia; prof. Daniela Burtan, din Danemarca; prof. Frățilă Leopold Claudiu și prof. Frățilă Maria Elena, reprezentanți ai Global Bilingual Academy din Kuweit.
Trei zile intense
Programul conferinței a inclus prezentări științifice, workshopuri practice, activități demonstrative și dezbateri pe teme de actualitate. Au fost abordate subiecte privind metodele moderne de predare a educației fizice, dezvoltarea motrică a copiilor, pregătirea sportivă, incluziunea, performanța, utilizarea tehnologiilor moderne și importanța activităților fizice în dezvoltarea armonioasă a tinerei generații.
Un moment aparte l-a reprezentat diseminarea experiențelor dobândite prin intermediul proiectului european Erasmus+ „Mentoring and support for inclusion of football professionals”, cod 2026-1-RO01-KA182-SPO-000396210, căştigat de AJF Arad, în cadrul căruia au fost prezentate exemple de bune practici din Portugalia și Spania, cu accent pe mentorat, incluziune, colaborare internațională și dezvoltarea competențelor profesionale ale antrenorilor și profesorilor.
Un alt aspect important al conferinței l-a reprezentat valorificarea activității științifice prin publicarea volumului cu lucrările participanților, înregistrat cu ISBN, contribuind astfel la diseminarea rezultatelor cercetării și a experiențelor profesionale.
Nu în ultimul rând, trebuie evidențiată munca complexă și efortul depus pentru organizarea acestui eveniment de către echipele de lucru coordonate de prof. Flavius Stoica și conf. univ. dr. Viorel Petru Ardelean.
„Porţile UAV sunt deschise”
Ramona Lile, rectorul universității „Aurel Vlaicu” din Arad, a vorbit despre această conferinţă: „Universitatea noastră susține în mod constant educația fizică și sportul ca piloni fundamentali ai educației și sănătății. Investim în baza materială, în programe de studiu adaptate și mai ales în oameni. Această conferință demonstrează încă o dată deschiderea totală a Universității Aurel Vlaicu către mediul preuniversitar. Ne dorim o colaborare strânsă, permanentă, între universitate și școală, pentru că doar împreună putem forma generații sănătoase, active și bine educate. Porțile UAV vor fi mereu deschise pentru profesorii și antrenorii care vor să evolueze”.
La rândul său, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport – conf. univ. dr. Viorel Petru Ardelean, a subliniat: „Într-un domeniu atât de dinamic cum este cel al educației fizice și sportului, formarea inițială nu mai este suficientă. Pregătirea continuă prin astfel de evenimente de educație non-formală este o necesitate profesională. Conferința a oferit exact cadrul de care avem nevoie: schimbul de bune practici și diseminarea unor noțiuni științifice. Participanții nu pleacă acasă doar cu un certificat, ci cu un bagaj de cunoștințe teoretice și practice pe care le pot aplica a doua zi la clasă sau pe terenul de antrenament. Aceasta este misiunea noastră a profesorilor, să facilităm dezvoltarea profesională reală a specialiștilor. Mă bucur că printre participanți au fost şi studenți la ciclul de master sau licență din cadrul FEFS, ceea ce ne oferă convingerea ca generațiile de profesori care vin sunt bine formate”.
Moneasa, gazdă de 10!
Participanții au avut ocazia să socializeze, să construiască noi relații profesionale, să reîntâlnească prieteni și colegi din întreaga țară și să descopere frumusețile stațiunii Moneasa. Momentele festive, activitățile recreative, muzica live și atmosfera caldă de la Hotel Parc Moneasa au contribuit la transformarea conferinței într-o experiență memorabilă. Şi pentru că Ovidiu Fărcuţa şi echipa sa au oferit condiţii de nota 10 pentru un asemenea eveniment de anvergură.
„Am construit ceva frumos”
Omul care a avut iniţiativa şi a crezut în acest proiect, prof. Flavius Stoica, directorul conferinţei, s-a arătat împlinit la finalul celei de-a treia ediţii: „Dincolo de cifre, ceea ce rămâne sunt oamenii şi lucrurile frumoase pe care le construim împreună. Pentru mine, această conferință nu este doar un eveniment profesional, ci un proiect de suflet. Au fost trei ediții în care am muncit, am învățat, am întâmpinat provocări, dar, cel mai important, am avut lângă noi oameni care au crezut în acest proiect încă de la început. Doresc să le mulțumesc tuturor instituțiilor organizatoare, partenerilor, sponsorilor, speakerilor, invitaților și, în mod special, colegilor din comisia de organizare, care au depus un efort extraordinar pentru reușita acestui eveniment. Un gând special de mulțumire și apreciere îl îndrept către decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport UAV, prof. univ. dr. Viorel Petru Ardelean, pentru încrederea pe care a avut-o în acest proiect încă de la început, pentru susținerea oferită și pentru faptul că am reușit să construim împreună un parteneriat bazat pe respect, profesionalism și dorința de a face lucruri frumoase pentru educație și sport. Mă bucur că am parcurs acest drum împreună și sunt convins că vom continua pe aceeași direcție, cu aceeași încredere și determinare, pentru a dezvolta acest proiect și în anii următori. Sunt mândru că am reușit să aducem la Moneasa oameni valoroși și că putem contribui la promovarea județului Arad prin educație și sport. Ne dorim să continuăm acest proiect și să demonstrăm că educația și sportul pot uni oameni, generații și țări. Vă mulțumesc tuturor și sper să ne revedem sănătoși la ediția a IV-a”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!