Peste 30 de profesori care predau în Penitenciarul de Maximă Siguranță din Arad nu și-au luat salariile pe luna ianuarie.
Conflictul dintre cele două tabere de la Filarmonica de Stat Arad se duce acum în spatele scenei.
Au cerut salarii mai mari şi au primit pentru că timp de două zile au refuzat să mai iasă la lucru.
Peste 1.600 de persoane au semnat petiţia iniţiată de sindicaliştii de la Filarmonica de Stat Arad, care vor îndepărtarea grabnică a managerului Văcean de la conducerea instituţiei.
S-a dat sentinţa în cazul studiului individual în colectiv la Filarmonica de Stat Arad. Tribunalul a dat dreptate sindicatului şi nu conducerii instituţiei.
Mapamond
Un cargo turc ce transporta petrol rusesc a fost atacat joi în Marea Neagră, au anunțat autoritățile turce, relatează AFP.
Local
Pentru luna aprilie 2026, Filarmonica Arad propune arădenilor cinci concerte, cu invitați din România, Ungaria, Rusia, Israel, Germania și China.
Mapamond
Parlamentul iranian dorește să adopte o lege privind perceperea de taxe navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă strategică prin care trece 20% din petrolul mondial, informează joi EFE.
Local
Doar 12,85% din bugetul instituţiei merge pe salarizare. Călin Bibarţ: „Nu suntem în situația de a trebui să tăiem din posturi ocupate”.
România
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și cel al asigurărilor sociale, stabilind că actele normative sunt constituționale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.