Cel puțin 10.000 de persoane, potrivit poliției, au participat sâmbătă la Copenhaga pe un frig glacial la un marș al tăcerii , la apelul Asociației daneze a foștilor combatanți pentru a denunța afirmația lui Donald Trump referitoare la angajamentul aliaților SUA în războiul din Afganistan, potrivit AFP.
Poziția României privind situația Groenlandei este că suveranitatea reprezintă „ceva important care ține de dreptul internațional”, iar orice chestiuni care țin de apărare, care sunt legitime, trebuie purtate, mai ales în contextul în care e vorba de două țări NATO, prin dialog, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan.
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Mapamond
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters.
2
Local
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor.
1
România
Relaţia dintre România şi Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale şi economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declaraţiilor comune susţinute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico.
1