ARAD. Vineri seara un fum negru se ridica peste oraș venind dinspre groapa de gunoi ecologică a companiei de salubritate ASA. Sosiți la fața locului pompierii au constatat că incediul a pornit din exteriorul perimetrului gropii de gunoi, probabil de la un foc lăsat nesupravegheat pe câmp.
ARAD. Prima zi în care se adună sacul galben de la populaţie este 12 martie. Până atunci, arădenii care au primit în mod gratuit acest sac trebuie să-l umple cu hârtie, carton, ambalaje de plastic, P.E.T. şi doze de aluminiu.
Preşedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tişe, a semnat autorizaţia de construire pentru proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj, etapa I – Construirea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj, care cuprinde zona de depozitare, zona de exploatare, zona administrativă, drumuri interne, împrejmuire, poartă de acces. Durata de execuţie a lucrărilor este de 14 luni, calculată de la data de începere a lucrărilor.
ARAD. Acţiunea „Sacul galben” gestionată de SC. Polaris M Holding SRL pentru colectarea selectivă a gunoiului menajer şi-a finalizat prima etapă.
ARAD. Astăzi sacul galben va ajunge în cartierele Poltura, Subcetate și Micălaca, zona de case, după ce ieri au fost distribuiți gratuit 12.200 de saci.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
1
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
1
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.