ARAD. Senatorul Traian Igaş consideră că noul guvern nu aduce nimic bun faţă de guvernul USL, care şi-a schimbat doar denumirea „dar năravul ba”.
ARAD. Atât în Comisia pentru egalitate de şanse, în care ocupă funcţia de vicepreşedinte, cât şi în aceea de transporturi, deputatul Ştefan Petru Dalca a dat aviz negativ noilor miniştri ai Guvernului Victor Ponta.
GUVERNUL PONTA 3. Premierul Victor Ponta şi-a prezentat, luni, Cabinetul, din care fac parte reprezentanţi ai PSD, PC, UNPR. UDMR şi independenţi. Şi în această formulă PSD va avea tot 13 miniştri. GUVERNUL PONTA 3 va primi votul de învestitură marţi, în Parlament.
ARAD.Adrian Ţolea, prim-vicepeşedinte al PDL Arad, consideră că românii sunt manipulaţi şi că datele statistice prezentate de Guvernul Ponta nu arată întregul adevăr cu privire la stare economică actuală a României.
ARAD.Organizaţia de tineret a PDL Arad a avut o iniţiativă inedită, cu ocazia zilei de mărţişor. Cei care au „beneficiat” de mărţişoare – unele speciale – au fost guvernanţii, arădenii fiind îndemnaţi să le transmită mesaje Guvernului Ponta.
Local
Toată linia de aprovizionare a traficanților de țigări din zona Fortuna, din cartierul Aurel Vlaicu, a fost „lovită” de polițiștii arădeni și jandarmii timișeni, luni dimineață.
2
Local
Directorul Companiei de Apă Arad vorbește despre lucrări, investiții și calitatea apei din județul nostru.
7
România
Rezultatele extragerilor din data de 15-02-2026 sunt următoarele:
Local
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști, fiind depistați în timp ce conduceau băuți, dar și fără permis.
Local
ARAD. Polițiștii arădeni anunță că un bărbat de 50 de ani a fost prins, în municipiu, în timp ce transporta 5.000 de pachete de țigări de contrabandă.
UT Arad
Jucătorul care a marcat golul de trei puncte cu FC Botoșani a dezvăluit că FC Noah nu a vrut să-l lase să joace.
1
Local
ARAD. Duminică, în jurul orei 12:00, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă situată pe strada Alexandru Odobescu din municipiu.