ARAD. Mircea Geoană susţine că discută cu Blaga inclusiv intrarea noului său partid la guvernare, alături de PNL. Parlamentarii arădeni ai noului PNL au păreri împărţite în privinţa acestei variante.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că zvonurile privind intenţia de ieşire din alianţa cu PSD sunt lansate de către adepţii lui Mircea Geoană şi Vanghelie, care încearcă să atragă parlamentari de la toate partidele din alianţă şi de la PP-DD.
ARAD. Copreşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, face parte din comisia de zece persoane care va stabili criteriile fuziunii PNL-PDL în teritoriu. Decizia de formare a comisiei a fost luată la şedinţa de luni a comisiei paritare PDL-PNL.
ARAD. Deşi UDMR a ieşit de la guvernare după alegerile prezidenţiale, Hunor Kelemen declarând că aceasta se face inclusiv la nivelul secretarilor de stat, arădenii Kiraly Andras şi Horvath Levente sunt în continuare pe posturi, primul la Ministerul Educaţiei, celălalt, la Ministerul Muncii.
ARAD. Senatorul Constantin Traian Igaş salută ieşirea UDMR de la guvernare şi anticipează noi mişcări şi repoziţionări ale partidelor în perioada următoare. „Unul dintre partidele de guvernământ s-a trezit la realitate şi a decis să părăsească Executivul condus de Victor Ponta.
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
2
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
3
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
Mapamond
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
4
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
2
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele: