ARAD. Prim-vicepreședintele PNL Arad, Adrian Țolea, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva repere ale programului cu care PNL doreşte să intre în scurt timp la guvernare.
ARAD. Deputatul Mihăiţă Calimente a fost întrebat cum vede decizia Senatului de a respinge solicitarea DIICOT în cazul începerii urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian.
ARAD. Mircea Geoană susţine că discută cu Blaga inclusiv intrarea noului său partid la guvernare, alături de PNL. Parlamentarii arădeni ai noului PNL au păreri împărţite în privinţa acestei variante.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, este de părere că zvonurile privind intenţia de ieşire din alianţa cu PSD sunt lansate de către adepţii lui Mircea Geoană şi Vanghelie, care încearcă să atragă parlamentari de la toate partidele din alianţă şi de la PP-DD.
ARAD. Copreşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, face parte din comisia de zece persoane care va stabili criteriile fuziunii PNL-PDL în teritoriu. Decizia de formare a comisiei a fost luată la şedinţa de luni a comisiei paritare PDL-PNL.
România
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
UT Arad
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?
Local
Căldura în sistemul centralizat al municipiului va fi pornită marți, 27 octombrie, dar luni Aradul nu va avea apă caldă.
România
România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, a anunțat luni CFR Călători, printr-un comunicat.
1
Mapamond
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE.
Local
Companiile arădene au fost premiate pentru rezultate financiare obținute în anul 2025 în cadrul Topului Firmelor organizat de către Camera de Comerț Arad.
UT Arad
Câteva cifre interesante ale duelului din această seară, de la Mioveni. Repetă Marius Coman ultima ispravă?
Mapamond
Poliția germană a anunțat sâmbătă că a reținut un suspect în urma unui incendiu la reședința Kehlsteinhaus din Bavaria a lui Adolf Hitler, cunoscută sub numele de „Cuibul Vulturului”, transmite AFP.
1
Mapamond
EANA, WAN-IFRA și asociațiile editorilor germani avertizează că noile condiții comerciale ale Meta, revizuite la 16 octombrie, ar putea permite colectarea automată a conținutului de pe site-urile publicațiilor, inclusiv a materialelor care nu sunt distribuite pe platformele companiei, cu posibile consecințe pentru întregul ecosistem media. Organizațiile cer respectarea drepturilor de autor prin garanții contractuale și un cadru în care utilizarea conținutului jurnalistic să se facă pe baza acordului publicațiilor și cu remunerarea acestora, fără ca instituțiile media să fie obligate să aleagă între protejarea propriului conținut și accesul la public.