aradon.ro Web analytics

Guvernul interimar din Haiti a cerut Statelor Unite să trimită trupe pentru a proteja infrastructura cheie după asasinarea preşedintelui Jovenel Moïse săptămâna aceasta. Oficialii haitieni au declarat că au solicitat sprijin militar pentru a proteja facilităţile portuare, aeroportuare şi alte puncte cheie, relatează New York Times. Departamentul de stat al SUA a respins cererea de a ajuta la momentul de faţă cu soldaţi, dar s-a angajat să ajute la anchetă.
UMANITARĂ - Sean Penn a salvat două persoane în Haiti după ce acestea au fost prinse sub dărâmăturile unei clădiri ce s-a părbuşit din cauza cutremurului.

SANTANA - Elevii şcolii din Sântana au dăruit banii obţinuţi cu prilejul carnavalului nemţesc, celor din Haiti.

Local

Operat de patru ori în trei luni, un arădean și-a serbat ziua de naștere alături de medici și asistente
Florin a trecut prin patru intervenții dificile în ultimele luni, luni pe care și le-a petrecut la spital. El a împlinit marți, 38 de ani, pe care i-a sărbătorit alături de echipa medicală.

UT Arad

UTA îi urează „La mulţi ani” lui Flavius Domide!
ARAD. Astăzi, 7 mai, Flavius Domide, poate cel mai mare jucător din istoria UTA-ei, împlinește 78 de ani.

Local

Şcoală primară privată în locul Şcolii Gimnaziale Nr.10
Noua unitate de învăţământ ar urma să funcţioneze în cartierul Gai, pe strada Faurilor nr.94-96.

Local

Două blocuri cu 10 niveluri în Confecţii
Consiliul Local Municipal Arad a aprobat PUZ-ul aferent investiţiei de pe strada Nicolae Oncu nr. 17.

Local

Campania lunii mai: „De unde știi… adevărul despre tutun?”
Direcția de Sănătate Publică derulează o campania anti-fumat adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani.

Mapamond

Ucraina anunţă arestarea a doi „agenţi” care plănuiau asasinarea lui Zelenski, la ordinul Moscovei
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat marţi că a dejucat un plan al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) pentru asasinarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi a şefilor direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov, şi SBU, Vasil Maliuk, doi ofiţeri de securitate de la Kiev suspectaţi de implicare în acest complot fiind arestaţi, relatează EFE, AFP şi Reuters.

Local

Peste 1500 de arădeni au ajuns la Urgențe, în minivacanță
Cei mai mulți pacienți au suferit afecțiuni respiratorii și digestive. Șapte adulți au avut nevoie de asistență medicală în urma consumului de alcool.

Mapamond

Putin lansează o ofertă de dialog Occidentului, dar susţine construirea unei noi ordini mondiale
Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat marţi o ofertă de dialog Occidentului în materie de securitate şi stabilitate strategică, dar a pledat pentru crearea unei noi ordini mondiale, după ce a fost învestit pentru al cincilea mandat la Kremlin, relatează agenţia EFE.

Mapamond

Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte
Vladimir Putin a depus marţi jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AFP.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.