Până la urmă, desele vizite ale lui Cătălin Hlistei la clubul UTA s-au lăsat cu semnarea actelor. Jucătorul este, pentru un an de zile, sub contract cu „Bătrâna Doamnă”, actele fiind parafate în urmă cu câteva minute. Hlistei a devenit liber de contract, după despărţirea de Pandurii Târgu Jiu, el venind la Arad cu actele „în braţe”, lucru care a facilitat sosirea sa.
ARADON Sport local
ARAD. Doliu în lumea sportului arădean şi românesc. Un fost mare sportiv al Aradului a plecat dintre noi marți, 20 ianuarie, la vârsta de 77 de ani.
UT Arad
Chiar dacă a fost golgeterul unei generaţii medaliată cu argint, Ahmet Ekmekci nu a fost acceptat la UTA.
Local
Prof. Gheorghe Sinescu, despre marele incendiu din Sântana, notițele elevului Slavici și experiența de mai târziu a acestuia, ca „scrietor” al notarului din Comlăuș.
România
Un adolescent de 15 ani din Cenei, județul Timiș, dat dispărut pe 19 ianuarie, ar fi fost găsit ucis. După descoperirea unor bunuri ale acestuia și a unor urme de sânge, polițiștii au extins căutările și au găsit trupul adolescentului îngropat într-o grădină. Suspecții ar fi trei minori, prieteni ai băiatului, aflați în custodia poliției.
1
România
Un caz grav de neglijare a unui minor a ieșit la iveală în județul Maramureș, după ce o fetiță de doar doi ani și șapte luni a fost filmată fumând o țigară electronică, în brațele surorii sale adolescente.
Local
În momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta la rumegușul din interiorul depozitului pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Mapamond
Un accident feroviar a făcut un mort și patru răniți marți seară în Catalonia, în nord-estul Spaniei, când un tren suburban a lovit resturile unui zid de sprijin care se prăbușise peste calea ferată, transmite AFP.
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
2