Cu câteva zile înainte de instalarea la Casa Albă, Barack Obama primeşte încurajări de la simpatizanţii săi, starurile de la de la Hollywood.
S-a luptat cu anorexia la frageda vârstă de 15 ani, ajungând să cântărească 31 kg, dar Kate Beckinsale nu s-a dat bătută şi astăzi, după 20 de ani, se simte mai mult decât confortabil în pielea ei.
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
ARADON Sport local
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.
Local
Miron Codrin și-a depus candidatura pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Advertorial
Rucsacul elegant a devenit o alegere firească pentru zilele aglomerate: îți lasă mâinile libere, stă bine în ținută și îți păstrează lucrurile organizate. Dacă ai avut momente în care un rucsac ți s-a părut „prea casual”, de obicei problema a ținut de model, materiale sau felul în care l-ai purtat.
Local
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad transmite că bărbatul care a tâlhărit o persoană în zona UTA, pe 3 februarie, a fost arestat preventiv.