Caporal Alexa - Din dorinţa de a uni credincioşii parohiei şi din nădejdea că, în urma acestei accentuări a semnificaţiei sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, credincioşii se vor simţi mai aproape de Dumnezeu prin prezenţa îngerilor în viaţa lor, Parohia Caporal Alexa, prin părintele Gabriel C. Mariş, invită pe toţi fiii satului şi alţi binecredincioşi, să participe la slujbele şi manifestările ce vor avea loc cu ocazia serbării hramului Bisericii, duminică 8 noiembrie a.c.
PRUNISOR - Sâmbătă, 8 noiembrie, Parohia Ortodoxă Română Prunişor îşi sărbătoreşte ocrotitorii spirituali ai bisericii, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată