ADVERTORIAL. Astăzi, Huf, companie specializată în accesul și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, inaugurează extinderea fabricii sale din Arad și sărbătorește cea de-a 15-a aniversare a Huf Romania S.R.L. De la preluarea noilor spații de producție în decembrie 2020, 114 noi angajați au fost deja recrutați pentru liniile de producție suplimentare, care sunt acum funcționale. Astfel, numărul angajaților Huf din Arad a crescut la aproximativ 500 și include echipa nou înființată a Centrului European de Recalificare Huf.
Mapamond
Guvernul chinez şi-a reafirmat vineri opoziţia faţă de însuşi principiul unei liste negre comerciale a SUA pentru entităţi chineze, a doua zi după ce pe aceasta au fost introduse 37 de noi nume, relatează AFP.
Advertorial
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, precum și în magazine.
România
Lansat ca parte a unui plan strategic extins, sistemul RO e-Transport este fundamental pentru modernizarea și eficientizarea proceselor fiscale din România.
Local
Sântana va găzdui sâmbătă, 11 mai, începând cu ora 15, o nouă ediție a Paradei Portului Popular Șvăbesc, ce va reuni peste o sută de perechi de dansatori îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Local
Un tânăr de 28 de ani care a furat două mașini a fost condamnat la un an de închisoare, însă contopirea acesteia cu alte condamnări mai vechi au dus la o pedeapsă de 8 ani și 7 luni.
Local
Doar 214 societăți înființate în baza HG 166/2003 de către studenții din Arad mai sunt în funcțiune.
România
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, au informat vineri reprezentanţii Spitalului de Ortopedie „Foişor” într-un comunicat remis presei.