HUNEDOARA - Aparatele radar vor fi amplasate, joi, pe următoarele drumuri naţionale şi judeţene:
DEVA - Zeci de afişe privind riscurile la care se expun oamenii care aleg să călătorească cu „piraţii” în locul microbuzelor au fost lipite, astăzi, în staţiile principale din Deva, dar şi în microbuzele de călători.
RÂU DE MORI - Ofiţerii Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei ai Serviciului de Ordine Publică au susţinut, ieri, două acţiuni preventive în comuna Râu de Mori.
HUNEDOARA - Aparatele radar vor fi amplasate, miercuri, pe următoarele drumuri naţionale şi judeţene:
DEVA - Absolvenţii promoţiei 2008-2009, de liceu, facultate sau şcoli de arte şi meserii, aflaţi în căutarea unui loc de muncă, sunt invitaţi să participe la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.
România
Ministerul Justiției a anunțat, marți seara, că va organiza noi interviuri cu candidații care au primit aviz negativ din partea Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
România
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut marți, la sediul MApN, o întrevedere cu Sergiy Boyev, ministrul adjunct al Apărării pentru integrare europeană din Ministerul ucrainean al Apărării, ocazie cu care s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării sau producției de aeronave fără pilot.
România
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.
Local
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.