Trei fetiţe cu vârstele de 7, 11 şi 13 ani, din Orăştie, au fost internate în spitalul din Deva, după ce au fost spălate pe cap cu o soluţie pentru tratarea păduchilor folosită la oi, cea mai mică dintre minore, aflată în stare gravă şi intubată, fiind transportată ulterior la spitalul de pediatrie din Timişoara, a informat duminică Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Nu mai puțin de 18 întreprinderi sociale au fost puse pe picioare cu ajutorul unui proiect pe fonduri europene. Au fost create peste 100 de locuri de muncă, din rândul persoanelor tinere și neocupate, iar cei care au decis să își înceapă afacerea cu ajutorul PROIECTULUI SUS RURAL au primit o finanțare de 100 de mii de euro, pentru a porni pe piață. Firmele se află în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.
Local
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad transmite că bărbatul care a tâlhărit o persoană în zona UTA, pe 3 februarie, a fost arestat preventiv.
Local
Poliţiştii de frontieră arădeni, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere și Poliției Orașului Nădlac au descoperit într-un autoturism peste 3000 de pachete de țigări, ascunse în bagaje.
Mapamond
Mai mulți avocați au intentat luni procese la înalte curți din întreaga Japonie, cerând anularea alegerilor de duminică pe motiv de neconstituționalitate, transmite Kyodo.