aradon.ro Web analytics


ARAD. Veste tristă pentru suporterii ICIM Univ Goldiş. Una dintre cele mai spectaculoase jucătoare care a evoluat vreodată la Arad, americanca Cherisse Graham, nu-şi va putea onora contractul prelungit cu ICIM şi pentru viitorul sezon, din pricina unor grave probleme familiale.

ARAD. După câteva aventuri în FIBA Europe Cup, oprite de fiecare dată în 16-imile celei de-a doua competiţii ca valoare din baschetul feminin de pe Bătrânul Continent, ICIM Univ Goldiş schimbă placa.

ARAD. Diriguitorii baschetului românesc sunt fie orbi, fie şi-au propus să-l lase pe George Mandache să intre în istorie ... pe uşa din dos. Altfel nu ne putem explica lipsa de reacţie la înfrângerile pe bandă rulantă în preliminariile C.E. 2011, într-o grupă la startul căreia ne-am propus calificarea la turneul final.

ARAD. La începutul săptămânii viitoare, antrenorul Stancey Nolan va suna adunarea la ICIM Univ Goldiş. Primele şedinţe de pregătire se vor efectua în efectiv redus, Ciocan şi Meszaros fiind angrenate cu lotul naţional de senioare în campania de calificare la Campionatul European din 2011, iar Cherisse Graham - în acţiune - a fost învoită câteva zile pentru rezolvarea unor probleme personale.

Advertorial

Comunicat de presă
Finalizare proiect „Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Municipiul Arad”- Cererea 1, Cod SMIS 120975

Advertorial

Comunicat de presă
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

ARADON Sport local

„Ultimul cartuș” în Liga a III-a
Viitorul va ierna pe loc de play-off, indiferent de rezultatul cu „Poli”. Se apropie Pecica și Sântana?

Local

Compania de Apă Arad atrage atenţia că forajele conectate la instalaţii interioare contaminează apa potabilă
Autorităţile din Arad trag un semnal de alarmă după ce au descoperit cazuri de foraje private conectate la instalaţiile interioare, care astfel contaminează apa potabilă trimisă pe conducte utilizatorilor reţelei publice. 1

România

O judecătoare de la Curtea de Apel București confirmă dezvăluirile Recorder: Suntem terorizați cu acțiuni disciplinare
O judecătoare de la Curtea de Apel București a intervenit joi, în conferința de presă convocată de conducerea acestei instanțe, și a declarat că tot ce a spus unul dintre colegii ei în documentarul Recorder este adevărat.

România

Prima reacție a CSM la documentarul Recorder: Amplificare a campaniei de destabilizare a puterii judecătorești
Consiliul Superior al Magistraturii susține că documentarul Recorder reprezintă o amplificare a „campaniei de destabilizare a puterii judecătorești” și că urmează să analizeze „măsurile necesar a fi dispuse”.

Advertorial

Magia Crăciunului continuă la Atrium Mall: atelier creativ, colinde, tradiții și spectacole dedicate sărbătorilor de iarnă!
Atmosfera sărbătorilor va cuprinde Atrium Mall în perioada 14–22 decembrie, când centrul comercial devine gazda unor evenimente ce aduc împreună tradiția, colindele și momentele artistice dedicate Crăciunului.

Local

Proveniența centralismului românesc
Istoricul și jurnalistul arădean Antoniu Martin vorbește despre proveniența centralismului românesc 2

Local

Depozitare ilegală de deșeuri la marginea Pădurii Ceala: amendă de 40.000 de lei și obligație de salubrizare
Un control comun al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Arad și al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Arad a avut loc în urma apariției în presa locală a unor informații privind o zonă utilizată ca depozit clandestin de deșeuri, pe strada Mărului din municipiul Arad. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.