aradon.ro Web analytics


ARAD. Rapidista Florina Diaconu este lider detaşat al clasamentului celor mai bune marcatoare din Divizia A de baschet feminin, cea mai bună clasare dintre echipele vestului având-o ex-arădeanca Ancuţa Stoenescu (Bega Danzio Timişoara).

ARAD. Oaspeţi de seamă pentru ICIM Univ Goldiş, la proximul meci din Liga Europei Centrale, confruntarea cu Slovanka MB, programată miercuri, 24 noiembrie.

ARAD. Singura jucătoare care a trăit bucuria celor şapte titluri naţionale cucerite de ICIM, Bianca Urban, a revenit într-un joc oficial după o întrerupere de nouă luni.

Bucuros pentru Laura, dar şi pentru remontarea pasivului de zece puncte. Astfel a arătat Stacey Nolan la finalul confruntării de la Satu Mare:

ARAD. Partidă de baschet cu mutări de şah, sâmbătă seara, într-o Sală a Sporturilor aproape plină, între ICIM Univ Goldiş şi LMK Sf. Gheorghe. Şi de această dată, tehnicianul american, Stacey Nolan l-a învins pe Attila Veres, într-un duel jucat 7 contra 7, decis de inepuizabila Ashlee Roberson şi turnul de control de sub cele două panouri, Larisa Toma.

România

O dronă a intrat din România în Bulgaria și a explodat la 100 de metri de graniță

Local

„Noi” autobuze second-hand pentru CTP
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.

Local

„Inteligența artificială și problema libertății umane”
Istoricul și jurnalistul arădean Antoniu Martin vorbește despre momentul în care inteligența artificială va ajunge să decidă în locul omului, dar și despre posibila dispariție a liberului arbitru. 1

Local

Valsuri printre flori și plante
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.

UT Arad

Lovitură de teatru: UTA s-a sucit în privința portarilor!
1

România

Nicușor Dan: Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”. 1

UT Arad

Daniel Pancu, un adevărat circar!
Nici bine nu a pășit în sala de conferințe, că a și început să se dea în spectacol. 2

România

Nazare: Reconfirmarea ratingului de către Moody's, un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 1

România

Moody's menține ratingul României la „Baa3”, cu perspectivă negativă
Moody's a menținut vineri ratingul atribuit României la „Baa3”, cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.