aradon.ro Web analytics


TARANTO. A fost coborât cu picioarele pe pământ. Cele trei trofee cucerite cu ICIM Univ Goldiş Arad (unde, să recunoaştem, echipa l-a făcut mare) nu l-au ajutat pe infatuatul Stacey Nolan să-şi împlinească visul de a califica reprezentativa României de senioare la Campionatul European.

BRAŞOV. Sub comanda „dezertorului8 Stacey Nolan, naţionala de baschet feminin a României demarează campania de calificare la Campionatul European din această toamnă. Chiar dacă are o misiune imposibilă, tehnicianul american nu dezarmează.

TG. MUREŞ. La puţine zile de la câştigarea titlului naţional cu ICIM Univ Goldis Arad, antrenorul Stacey Nolan se află în negocieri pentru a prelua viitoarea echipă de baschet feminin care se naşte la Tg. Mureş.

Directorul tehnic al ICIM Univ Goldis Arad, Dan Moraru, şi-a ras mustaţa după câştigarea titlului naţional, respectându-şi angajamentul luat faţă de jucătoare, moment extrem de savurat de Biljana Savic şi coechipierele sale.

ALEXANDRIA - Mai greu, decât ne-am fi aşteptat şi, poate, era normal, prin prisma diferenţei de valoare dintre cele două echipe, ICIM Univ Goldiş Arad s-a impus, aseară, pe terenul grupării în care evoluează surorile Cutaş.

România

Bolojan: Ne dorim adoptarea simultană a pachetelor privind reforma administrației și relansarea economică
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.

Mapamond

Un oficial militar rus de rang înalt, internat după ce a fost împușcat la Moscova
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.

ARADON Sport local

CSŞ Gloria FCC UAV, sub panoul Under 13

Local

UTA pierde, dar rămâne la un punct de play-off!

Local

Festivalul Limbilor și Culturilor la UVVG

Local

Apartamentele închiriate în regim Airbnb, în atenția Poliției Locale. Ce riscă proprietarii
Refuzul înscrierii persoanelor cazate în cartea de imobil constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei. 1

Advertorial

Idei de aranjamente florale pentru Valentine’s Day de la Floraria Trias

UT Arad

UTA, pe fluierul unui arbitru cu care nu a câştigat de doi ani!
1

Local

Generalul (r) Ștefan Dănilă: Faptul că New START nu a fost reînnoit nu înseamnă pragul unui război nuclear
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.