ARAD. Prietene nedespărţite, colecţionare de trofee, ambasadoare ale sportului cu mingea la coş din România, Monica Brosovszky Boriga şi Bianca Drăguş Urban reprezintă puterea exemplului sub panou.
ARAD. Un număr de 15 echipe vor participa în viitoarea ediţie a Ligii Naţionale de baschet feminin, alături de cele 14 formaţii care au încheiat sezonul trecut înscriindu-se şi Phoenix Galaţi.
ALBENA. Cu arădeanca Monika Brosovszky-Boriga pe banca tehnică, în postura de antrenoare secundă, şi alte două reprezentante ale Univ. Goldiş ICIM în lot, Diana Moraru şi Alina Crăciun, naţionala de tineret a României intră, de vineri, în „focul” Campionatului European Under 20, Grupa valorică B, din Bulgaria.
Cele două jucătoare de bază ale campioanei României renunță la activitatea sportivă și părăsesc Univ. Goldiș ICIM Arad.
ARAD. Portughezul Jose Miguel Peres Araujo este noul antrenor al campioanei Univ. Goldiș ICIM Arad.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.