ARAD. Declaraţiile oferite presei de prof. Dan Moraru cu privire la situaţia financiară a clubului Univ Goldiş ICIM au făcut valuri şi au lăsat loc interpretărilor.
De parcă nu ar fi fost de-ajuns blocajul financiar în care a intrat Univ Goldiş ICIM, că o altă problemă dă bătăi de cap băncii tehnice. Sesizată şi de spectatori. Vorbim despre lipsa de implicare a tuturor componentelor lotului.
Dacă situaţia financiară se va rezolva, Univ Goldiş ICIM are mari şanse de a scrie, din nou, istorie.
Iubitorii sportului, sunt așteptați, la acest sfârșit de săptămână, la competiții de baschet, polo și tenis de masă.
Trei meciuri într-o săptămână le aşteaptă pe galben-albastrele de la Univ Goldiş ICIM. Toate în Sala Sporturilor din oraşul nostru. Primul adversar, CST Alexandria, este unul imprevizibil, dovadă eşecurile suferite în faţa unor echipe mai slab cotate, dar şi succesul consumat etapa trecută în faţa unei pretendente la titlul naţional (CSM Satu Mare).
Local
Zeci de transportatori au protestat spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect.
Local
Oamenii legii au depistat cinci persoane care au comis diferite infracțiuni pe linie de Rutieră.
Advertorial
Campania organizată de RETIM și ADI SIGD Arad a început la 1 septembrie. Colectarea se desfășoară conform unui program stabilit pentru fiecare stradă din municipiu.
Local
Cinci persoane au fost reținute pentru o serie de infracțiuni, de la bătăi la furturi.
Local
Politicienii arădeni au reacționat imediat după ce Guvernul Mureșan a fost respins de Parlament.
3
ARADON Sport local
AJF Arad a organizat încă un turneu comemorativ, la 13 ani de la dispariția fostului președinte al Comisiei de copii și juniori.
Local
Tema în jurul căreia a fost concepută ediția din acest an este „Statutul femeii în societatea contemporană în contextul multiplelor crize suprapuse”.