ARAD. „Reacţia vehementă a organizaţiei judeţene a PSD Arad dovedeşte încă o dată că domnul Ieneşescu nu face muncă sindicală, ci o evidentă muncă politică.
ARAD. Au fost invitați toți 10 și au răspuns 2. Întâlnirea dintre Colegiul Județean al Liderilor Sindicatului Democratic din Învățământ și reprezentanții arădenilor în Parlament nu a stârnit prea mult interes din partea clasei politice, deși la nivel declarativ întreaga clasa politică își manifestă interesul pentru starea învățământului românesc.
ARAD. Liderul Sindicatului Democratic din Învățământ Arad și-a păstrat funcția de vicepreședinte la nivel național al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și după alegerile la nivel național organizate la finele săptămânii trecute .
ARAD. Cotizaţiile pe două luni, octombrie şi noiembrie, ale membrilor sindicatului din învăţământ, nu vor mai fi încasate de SDÎ, ci vor rămâne în conturile profesorilor şi vor fi cadoul de Crăciun din partea formaţiunii sindicale.
Pompierii arădeni au intervenit, în primele nouă luni ale anului, pentru stingerea a 412 incendii de vegetație uscată și culturi agricole. Cele mai dificile intervenții au avut loc în zone greu accesibile, unde focul s-a extins pe suprafețe de până la 200 de hectare.
Demonstrații de gătit, degustări de produse tradiționale, ateliere pentru copii și muzică cu DJ N’Alin și DJ Kaos. Toate acestea sunt pregătite pentru vineri, 30 octombrie, la Castelul Csernovics din Macea.
Centrul Cultural Județean Arad a solicitat majorarea taxelor încasate pentru cursurile de la Școala Populară de Arte, dar și pentru taberele din Arad.
Antrenaţi de prof. Martin Liptak, cei doi înotători arădeni au fost medaliaţi la Naţionala Special Olympics.
Cel puțin 30 de persoane au murit în accidentul feroviar care a avut loc miercuri în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, au declarat pentru EFE surse oficiale. Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia din sudul țării.
Inspectoratul Școlar Județean Arad a solicitat Guvernului o finanțare de 10 milioane de lei pentru finalizarea Palatului Copiilor din municipiu.