În zona ultracentrală a Aradului, într-o clădire veche restaurată impecabil, şi-a deschis sâmbătă porţile centrul de estetică, înfrumuseţare, remodelare corporală şi facială Beauty Line Professional.
ZĂBRANI. Se întâmplă pe terenurile de fotbal ale judeţului. Caz ce trebuie să fie o lecţie şi pentru alte grupări care leagă partide amicale fără a avea un cadru medical la teren.
GCA a reușit să scape de insolvență cu un an mai repede decât era prevăzut termenul limită.
România
Șefa Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, a decis să nu mai fie judecător raportor în cazul sesizărilor formulate față de Legea integrității, au declarat luni surse judiciare, pentru AGERPRES.
Local
Polițiștii arădeni au întocmit, luni, un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, după ce angajatul Companiei de Transport Public (CTP) Arad rănit în explozia de joi a decedat în spital.
UT Arad
Mihalcea vorbește despre „determinare, atitudine și, pe alocuri, foarte mult sacrificiu”.
Local
O nouă performanță de excepție pentru învățământul arădean și pentru Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn”.
Local
Pompierii militari arădeni au avut un sfârșit de săptămână aglomerat, cu 121 de intervenții în județ. Nouă incendii de vegetație uscată au afectat aproximativ 30 de hectare de teren.
Ştiri sportive
Hunedorenii au câștigat fără probleme meciul din această seară, în fața unei echipe cu jucători blazați, fără chef de fotbal.
2