ARAD. Senatorul Traian Igaş a interpelat Ministerul Justiţiei în legătură cu posibila desfiinţare a Judecătoriilor din Chişineu-Criş şi Gurahonţ.
ARAD. Parlamentul a aprobat, în această săptămână, constituirea Comisiei pentru aderarea României la Schengen. Este o comisie comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului care are rolul de a veni cu soluţii şi recomandări în procesul aderării României la Spaţiul Schengen.
ARAD.Senatorul Traian Igaş s-a arătat indignat de rezultatul votului pentru desemnarea membrilor Autorităţii de Supraveghere Financiară.
ARAD. Senatorul Traian Igaş face apel la arădenii care vor să doneze sânge să i se alăture, sâmbătă, între orele 09,00-14,30, la Centrul de transfuzii din Arad.
ARAD. Senatorul Traian Igaş critică modul în care a demarat prima etapă a programului „Rabla”, adică „ oameni nemulțumiți, vouchere prea puține și un haos generalizat...
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a trecut la cele veșnice la vârsta de 54 de ani, după o lungă și grea suferință, în ziua de vineri, 26 iunie 2026.
Director al Serviciului de Ambulanță Județean Arad în anii 1990-începutul anilor 2000, dr. Vladimir Câmpeanu a condus instituția timp de 17 ani.
O persoană a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina, pe strada Eugen Popa din municipiul Arad.
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.
Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită vineri, 26 iunie, la Arad, printr-un ceremonial militar și religios desfășurat în Piața Catedralei.
1