Patrupedul se plimba speriat pe strada Abatorului, luni seara, iar la un moment dat a intrat în curtea casei unor arădeni. Aceștia s-au speriat la rândul lor de prezența câinelui, iar patrupedul a luat-o din nou pe stradă, refugiindu-se în cele din urmă în gangul unei locuințe, în spatele unei porți. Pentru prinderea patrupedului au fost solicitați jandarmii și cei de la Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Gospodăririi Comunale Arad.
Local
Miron Codrin și-a depus candidatura pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Advertorial
Rucsacul elegant a devenit o alegere firească pentru zilele aglomerate: îți lasă mâinile libere, stă bine în ținută și îți păstrează lucrurile organizate. Dacă ai avut momente în care un rucsac ți s-a părut „prea casual”, de obicei problema a ținut de model, materiale sau felul în care l-ai purtat.
Local
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad transmite că bărbatul care a tâlhărit o persoană în zona UTA, pe 3 februarie, a fost arestat preventiv.
Local
Poliţiştii de frontieră arădeni, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere și Poliției Orașului Nădlac au descoperit într-un autoturism peste 3000 de pachete de țigări, ascunse în bagaje.
Mapamond
Mai mulți avocați au intentat luni procese la înalte curți din întreaga Japonie, cerând anularea alegerilor de duminică pe motiv de neconstituționalitate, transmite Kyodo.