ARAD. Vindeau ilegal mii de ouă de găină și sute de kilograme de fructe în Piața Catedralei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au reţinut în vederea confiscării 560 kilograme de fructe şi 4.320 ouă de găină, comercializate fără îndeplinirea condiţiilor legale.
Patru albanezi, prinși pe când încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară.
NĂDLAC. Poliţiştii din Nădlac, Șagu și Pâncota au oprit în trafic trei transporturi ilegale de lemne. Este vorba despre aproape 40 de metri cubi de material lemnos care au fost ridicați în vederea confiscării, iar șoferii au fost amendați.
BUTENI. Poliţiştii Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Sebiş au descoperit, pe raza comunei Buteni, un transport ilegal de peste 260 kilograme de legume.
Un tată a vrut să plece cu fiica lui din România, fără a avea acordul mamei minorei.
Local
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad.
Local
Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, anunță organizarea unei noi ediții a Târgului de Paști, eveniment ce va avea loc în perioada 3 – 15 aprilie 2026, în Piața Catedralei din municipiul Arad.
România
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.
Mapamond
Casa Albă și Departamentul american al Apărării iau în considerare trimiterea a cel puțin 10.000 de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu în următoarele zile, au relatat vineri Wall Street Journal (WSJ) și site-ul de știri Axios, transmit AFP, Reuters și Xinhua.
3
Local
14 elevi ai Institutului „Alberto Manzi” din Roma au luat parte la o mobilitate de grup în cadrul unui proiect Erasmus+, la Sântana.